Ana

Datoria mea este să le asigur copiilor intrarea cu succes într-o lume cu adevărat complexă, dominată de simboluri și semnale digitale, cuvinte sau concepte noi întâlnite. Iar cum prima interacțiune a celor mici cu mediul tehnologiei trebuie să fie cât mai distractivă, încât să le stârnească din ce în ce mai mult curiozitatea și interesul, această experiență, cât și cele ce vor urma se vor realiza prin joc și joacă. Sunt o fire empatică, comunicativă, sociabilă care iubește să lucreze și să fie în prezența copiilor. Experiența mea în domeniu a început încă din adolescență, dorindu-mi în prezent să continui pe acest drum. Consider că arta de a fi mentor izvorăște dintr-o dorință necondiționată de a îi ajuta pe cei mici în întregul parcurs educațional. Așadar, te aștept să înveți într-un mediu plăcut și distractiv cum să faci față unui viitor în care tehnologia predomină pretutindeni. Sunt aici să îți ofer răspunsurile de care ai nevoie și să te ajut să te pregătești de întâiul zbor în lumea semnalelor digitale.